Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (rezumat literar, comentariu literar)

În prima parte a Scrisorii III, Mihai Eminescu cheltuieşte mijloace poetice de o mare frumuseţe. Nimeni, în afară de dânsul, nu a evocat trecutul în imagini mai grandioase, unice prin puterea lor emotivă, menite să trezească entuziasmul şi mândria pentru gloria străbună. Oricâte tratate de istorie s-au scris şi se vor mai scrie de acum înainte, figura lui Mircea, învingătorul de la Rovine, s-a impus şi se va impune posterităţii prin aura viziunii eminesciene. Cu toate acestea – ca şi în cazul Epigonilor -, toată greutatea poemului cade în a doua sa parte. Abia acum compunerea, prin excelenţă romantică – …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (rezumat literar)

Grigore Alexandrescu ca şi Vasile Alecsandri erau ceea ce putem numi – restrângând sfera noţiunii – nişte oameni de spirit care înţelegeau să folosească, în satiră sau în comedia satirică, acul fin al ironiei, ca şi I.L. Caragiale mai târziu. Mihai Eminescu nu este însă un om de spirit – în înţelesul dat mai sus termenului – şi ironia fină nu-l caracterizează. În consecinţă, satira lui spumegă de furie nereţinută şi, adesea, se transformă în invectivă directă. Îl caracterizează însă ironia amară sau, altcumva spus, ironia romantică, ceea ce, evident, presupune o altă atitudine estetică. Ea se realizează prin acea …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, sinteză literară)

Torentul de invective, acea pictură în noroi – am putea spune – a tabloului vremii, în care domina demagogia politică, este străbătut, spre deosebire de alţi satirici, de eul subiectiv al poetului, de acel rictus amar şi definitiv superior, prin dispreţul şi umbra de scepticism în care pluteşte. Într-alt chip, prin antiteza romantică, Mihai Eminescu a dat, în Scrisoarea III, un verdict asupra epocii sale asemănător celui dat de marele său contemporan I.L. Caragiale, deşi cu alte mijloace. Dacă în satirele lui Grigore Alexandrescu, ale lui Vasile Alecsandri îndeosebi, chiar în acelea ale lui B.P. Haşdeu, se străvede putinţa îndreptării …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Poemul Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, foarte amplu (partea întâi – 194 de versuri, partea a doua – 88 de versuri), e organizat pe două planuri antitetice; trecut-prezent, structurare care se amplifică apoi la toate nivelurile operei; la nivelul conţinutului, al genului literar, al stilului. Tabloul extrem de dinamic al bătăliei, tulburător, de un patriotism vibrant, se constituie prin aglomerări de verbe de acţiune, ce reliefează mişcarea tumultuoasă, traiectoriile imprevizibile şi totuşi perfect orchestrate ale oştenilor pe câmpul de luptă. Eminescu anticipează aici arta cinematografică a mişcărilor de ansamblu văzute simultan, combinate cu detaliul semnificativ: „Călăreţii împlu câmpul şi roiesc …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, referinţe critice)

În poezia Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, partitura simfonică cunoaşte momentul culminant în tabloul confruntării, tablou în care antiteza dintre armate şi conducători amplifică cele două simboluri ale personalităţilor: Mircea – bun strateg, curajos, care însuşi mână în luptă, îngrozitoarea vijelie ce vine călcând totul în picioare – împreună cu armata sa şi Baiazid, împăratul care strigă în turbare, frica, moartea întinzându-se „tot mai mare şi mai mare”. Sugestivă este şi secvenţa în care poetul compară puterea otomană cu cea a Romei mamă şi căreia i „se închină la pământ”. Sunt semnificative şi versurile; „Vede ţară lângă ţară şi popor …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, eseu literar)

Fiind un poem eroic, în Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, se observă prezenţa unor personaje însufleţite de însuşiri nobile. Este vorba, în primul rând, de voievodul Mircea cel Bătrân care se află în fruntea oştenilor săi, impetuos, viteaz şi curajos, animat de patriotism, gata să se sacrifice pentru apărarea ţării, fiind un exemplu pentru toţi ostaşii români: „Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare…”. Lui i se alătură armata română, un personaj colectiv, care, prin faptele sale, îşi pune în lumină însuşirile deosebite. Lupta de la Nicopole pe care o evocă se vrea şi ea înscrisă într-o ordine cosmică, fiind văzută ca …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, aprecieri critice)

În satirizarea societăţii timpului său, Mihai Eminescu nu e nicidecum nou. A fost precedat, şi nu fără strălucire, de Vasile Alecsandri, DimitrieBolintineanu, Grigore Alexandrescu, B.P. Haşdeu şi mulţi alţii. Dacă am face o comparaţie între – de pildă – Satiră. Duhului meu şi Scrisoarea III, am putea afla multe asemănări, mai ales tematice : „Domnişorul cela, care toate le ştie”, cu hainele de pe dânsul cusute la Paris, salonardul cartofor din satira lui Grigore Alexandrescu, este chiar „stâlpul de cafenele” şi „saltimbancul” lui Eminescu, ori măcar părintele aceluia. Însă – şi acesta este lucrul ce se cere numaidecât subliniat – …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar)

Întâiul tablou principal al primei părţi al poeziei Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, înfăţişează, într-o singură strofă de numai şase versuri, aşezarea armatei turceşti „la Rovine în câmpii”: „La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă / Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; / Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi Spahii / Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii; / Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari… / Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari”. A doua secvenţă a primei părţi are mai curând un caracter dramatic. Mircea şi Baiazid devin …

Read More »

Riga Crypto şi lapona Enigel, de Ion Barbu (comentariu literar)

Opera Scrisă în 1924 şi publicată în „Revista română” (anul I, nr. 1 din 1 iunie) Riga Crypto şi lapona Enigel este balada caracterizată de însuşi autorul drept un „Luceafăr întors”. Alcătuită din două părţi, poezia este o demonstrare a ideii că increatul (reprezentând puritatea) trebuie păstrat, orice ieşire din acest stadiu însemnând intrarea în circuitul „făcutului”, care duce ireversibil spre moarte. Opţiunea poetului a fost exprimată şi în versurile: „Îl lasă-n pacea-întâie-a lui, / Că vinovat e tot făcutul, / Şi sfânt, doar nunta, începutul” (Oul dogmatic). Imaginarul poetic La nivel formal, Riga Crypto şi lapona Enigel, de Ion …

Read More »

Revedere, de Mihai Eminescu (comentariu literar)

Poezia Revedere este publicată la 1 octombrie 1879, în „Convorbiri literare”. Întâia poezie în stil popular încredinţată de Mihai Eminescu tiparului, după părerea lui Perpessicius. Elegie filosofică, meditaţie pe tema vremelniciei omului în contrast cu eternitatea naturii. Titlul – substantivul derivat din infinitivul lung dezvoltă un câmp semantic complex: Este metaforă a statorniciei legăturii dintre om şi natură, semn al posibilei reluări a unui dialog suspendat prin vremelnică înstrăinare; Închide în el motivul eternei reîntoarceri şi motivul privirii ca treaptă a cunoaşterii contemplative. Discursul poetic se structurează pe două planuri antitetice: cel al condiţiei umane efemere, nestatornice şi cel al …

Read More »